EDITURA MIRACOL

Religia si stiinta sunt într-o relatie yin-yang. Când domina religia, stiinta era în embrion. Embrionul a început sã se dezvolte, a crescut si a umplut aproape tot spatiul disponibil, ca birocratia. A încoltit religia într-un ungher, fãrã a putea rãmâne singur. Astfel si-a cucerit dreptul de a intra în defensivã. Religia este acum dupã încã douã milenii în plinã expansiune.
Fiecare pe rând, când una când cealaltã, au fost receptive, au acumulat, apoi au intrat în ofensivã devenind yang. Când au luat initiativa în avânt creator s-au cãlcat în picioare, si-au ocupat una alteia templele. Douã milenii au fost ca ziua cu noaptea.
Din putina lor perspectivã oamenii nu le-au putut cuprinde pe amândouã odatã, si le-au îmbrãtisat pe rând. Deprinsi cu devotamentul binar s-au dedicat definitiv fie stiintei fie religiei. Din rapida lor trecere prin viatã nu puteau avea ochi pentru amândouã. Le-au urât sau le-au iubit, le-au sedus sau le-au abandonat.
La rândul lor, cele douã optiuni ale vietii au avut fiecare în parte fatã de oameni atitudini yin-yang. Când una îl rãsfãta cealaltã îl inchiza. Când inchizitia si-a domolit dogmele a început sã-i pârjoleascã stiinta.
Dispersate pe un orizont panoramic în trei dimensiuni spatiale si una temporalã, cunoasterea nu a permis omului sã-si consolideze un punct de vedere. Permanent în miscare pe diferitele orbite circulare, eliptice sau spirale, spiritul cel mai cutezãtor nu a putut aduna si corela ce i se întâmplã si prin ce trece.
Transcenderea, detasarea a început sã aparã omului abia când a intrat în alternativã cu renuntarea. Ajuns în pragul dezastrului omul va întelege deodatã si ca prin farmec mintea i se va umple de corelatii.
Piesele dominoului vor fi pentru o clipã toate odatã în pozitia cea mai bunã, atât cât trebuie ca dintr-o privire omul sã înteleagã cine este.
Cãutând în necunoscutul nepãtruns al cosmosului încercând sã prindã tic-tacul ce învârte axa cerului omul nu a observat cã are modelul alãturi. Presbit pentru a întelege cosmosul si miop pentru a vedea fata religiei, omul si-a tot schimbat ochelarii neavând încredere în ochii cu care l-a înzestrat creatorul. Când aburiti de fumuri când, inundati de lacrimi ochelari l-au împiedicat sã vadã si nevãzând a început sã înteleagã, fiindcã si vederea se supune sfintei treimi. Al treilea ochi deodatã a început sã clipeascã.
Instantaneu încep sã aparã legãturi nevãzute peste care trecuserã ca pestii prin stãvilare, odatã în viatã si doar de sus în jos, dusi de ape. Dar barajul s-a plictisit sã împartã viata în douã si prãbusindu-se a lãsat stiinta sã simtã si religia sã se destãinuie.
Oportunitatea este precum clipa, trece repede, dupã care din nou cele douã rivale milenare se vor diferentia prin proportii si avânt, directie si sens, adevãr si minciunã.
Trãim timpul acestui flash si avem ocazia sã întelegem.
Religia si stiinta sunt alternativele pe care le are la dispozitie viata. Pentru noi oamenii ele se vor lãsa întelese doar dacã le privim concomitent sub numele cosmoteism.
Ramurã a stiintei si religiei deopotrivã, cosmoteismul adunã dovezile acestei înrudiri atât de tãgãduite, bine mascate în cea mai sigurã ascunzãtoare: la vedere si la îndemânã.
Bisericile si templele sunt de fapt mândria stiintei actuale: rachete, vehicule, statii, module, OZNuri. Iar machetele stiintei prezente vor fi peste un timp, pentru altii, noile temple ale religiei.
Cosmoteismul le va aseza împreunã si în ziua revelatiei, vor putea fi privite deodatã si întelese. Dupã ce ziua revelatiei se va sfârsi, va începe iarãsi noaptea derutei. Sã profitãm asadar de aceastã zi cãreia abia îi mijesc zorii.
Pe noi ne stim, am descoperit ADNul, ne-am vãzut hologramele; despre ei am aflat pentru cã le-am descoperit templele, încercând sã zburãm la rândul nostru prin cosmos ca zeii. Pe zei nu-i putem ispiti sã se arate, sã ne vorbeascã sau sã plece. Copiii nostri silabisesc cu voce tare cititul în clase în timp ce învãtãtorul ascultã absent si gândeste la lectia urmãtoare. Computerele îsi înghit megaoctetii de software pentru a începe controlul luminii pusã sã ne vidanjeze comunicatiile, asa cum apa ne-a vidanjat canalele dar a încetat sã mai fie potabilã. În timpul acesta proiectantii privesc absenti si se gândesc la generatia urmãtoare de îmbunãtãtiri.
Nici învãtãtorii, nici zeii proiectanti nu se lasã ispititi de învãtãceii lor. ªi zeii fac tot asa. Sunt permanent preocupati de pasul urmãtor, parte componentã dintr-un mare plan ce nu greseste niciodatã si nici nu întârzie fiind pecetluit de Dumnezeu.
De va fi nevoie ei vor apare, ne vor acorda o privire si la un semn premiantii îsi vor primi coronitele iar restul clasei va lua lectia de la început. La aceastã scarã sunt doar premianti si repetenti. Nu îi putem ispiti. Tot ce putem face este sã-i descifrãm cu mijloacele noastre, unindu-ne aptitudinile, si sã ne bucurãm de savoarea aflãrii.
Studiindu-le mijloacele de transport ce le sunt deopotrivã casa si masa, precum trenul navetistilor, le vom afla rangurile si demnitãtile fiindcã nici noi nu mergem toti cu limuzine de aceiasi cilindree si confort standard. Studiindu-le parcãrile vom întelege pe ce continente se cazeazã fiindcã nici noi nu parcãm prea departe de casã. Studiind gabaritele si forma navelor vom întelege ce transportã sau depoziteazã, cu ce sunt propulsate, pe ce distante zboarã, cu ce autonomie, ce viteze ating. Asteptând atenti vom afla ce le trebuie si ce aruncã.
Dacã vom întelege toate acestea si vom avea o imagine de ansamblu ni se va mai deschide un ochi, va clipi de câteva ori si îi vom putea vedea chiar aici lângã noi, printre noi sau peste noi. Instantaneu vom întelege ce nu le place la noi, si de ce îsi doresc altii mai buni. Dar va fi prea târziu, anul scolar tocmai s-a încheiat, iar în noua clasã înscrierile le fac pãrintii. Copiii nu se înscriu singuri la scoalã.
Acestea sunt domeniile de activitate ale cosmoteismului.
Sã începem imediat studiul. Ecuatia este simplã. Religie plus stiintã egal cosmoteism. Suntem în anul 2003, sã ne grãbim fiindcã de noi depinde dacã urmasii nostri vor spune peste secole:
Cosmoteismul s-a nãscut în anul 2003 e.n.,
sau vor spune:
Cosmoteismul s-a nãscut cu câtiva ani î.e.n.

Secole de-a rândul oamenii au construit nave cosmice asa cum le-au vãzut la zei. Le-au vãzut venind, plecând, le-au vizitat interioarele, aparatura de bord, computerele. Zeii i-au lãsat sã observe fãrã grijã. ªi oamenii le-au desenat cu simt critic pe peretii pesterilor sau le-au cioplit în stâncã.
Dupã ce au deprins din mestesugurile zeilor, încrezãtori în ei însisi si în puterile protectorilor lor, oamenii au început sã-si facã si ei nave cosmice, cum îsi fac azi copii avioane. Din piatrã, cãrãmidã, stâncã, lemn, trestie sau ce aveau la dispozitie. Când erau gata, mai nici una nu zbura. Dar speranta nu dispare niciodatã si oamenii cãutau cu îndârjire greseala.
Multi arhitecti, tâmplari, zugravi, zidari nu si-au primit poate simbriile, sau au plãtit refuzul de a zbura al bisericilor, cu viata.
Comisiile de ancheta stabileau: personalul este necredin-cios, pãcãtos, sau vândut diavolului; turlele nu sunt suficiente pentru a învinge gravitatia; au fost reduse rezervoarele de combustibil în detrimentul autonomiei de zbor; structurile nu sunt suficiente; stucaturile nu înnobileazã constructia; picturile curg de pe plafon; usile nu sunt pe directia cea bunã. Cum sã zboare asa ceva? ªi o luau de la început.
Generatii de constructori de biserici au cãutat eroarea ce tintuia navele în impasibil, pe Pãmânt.
Întelegând cã nu le-a venit vremea, dupã un timp au uitat cã bisericile trebuiau sã zboare, multumindu-se cu ce puteau face. Erau maiestoase, rezistente la cutremure, aveau o bunã acusticã, erau mai arãtoase decât tot ce se construise pe pãmânt, deci erau sub paza zeilor. Numai bune pentru ai strânge la slujba de rugãciune.
Chiar dacã navele din cãrãmidã nu zburau, ideile de bazã au fost transmise posteritãtii din generatie în generatie pe cale arhitecturalã si prin lexic. Turlele sunt rachetele de antrenare a navei. Ele sunt asezate în simetrii copiate si astãzi de constructorii de rachete zburãtoare. Turla principalã este întotdeauna mult mai spatioasã si este plasatã în centru sau lateral. Uneori sunt prevãzute si minirachetele directionale, ca niste jeturi de sifon.
Nu mai pare acum o ciudãtenie faptul cã partea centralã a unei bazilici sau biserici cuprinsã între nartex si cor este desemnatã prin termenul de navã. Unele locasuri de cult au mai multe compartimente corespunzãtor numãrului de turle. Acestea se numesc nava principalã respectiv nave complementare [23].
Dacã nava spatialã are module detasabile, autonome, constructia evidentiazã diferenta. Are una sau mai multe cupole.Figura 138.1. Forma este emisfericã, iar rigoarea constructiei prevede poleire cu aur (Rusia) sau acoperis din materiale cu culori siderale (Uzbekistan, Iran, Iraq). Modulele autonome sunt mai numeroase decât cupeurile afectate pe nava mamã. Ele pot îndeplini misiuni locale, garându-se la sol dar tot în incinta bazei, pe platforme special amenajate si protejate de ziduri.
Constructiv vorbind, navele sunt de mai multe tipuri, au fost vãzute si imortalizate selectiv, pretutindeni, pe toate continentele. Zeii nu pretind drepturi de autor, pretind doar devotament si fidelitate.
O navã amiral de împortantã majorã si de mare gabarit a vizitat cel putin o datã Terra, a stat putin dar a fãcut vizite pe câteva continente, unde au fost coborâte navete si module cu autonomie adecvatã. Cu acest prilej oamenii au fotografiat nava. Ezechil lasã în capitolul 1 o descriere surprinzãtoare pentru lexicul si puterea de întelegere a timpului. Când nivelul tehnic a permis, câteva constructii monumentale, aproape identice, si-au fãcut aparitia pe Pãmânt. Posibilitatea sincronizãrii administrative sau ideologice se eliminã fiindcã sunt amplasate pe teritorii cu religii diferite. Ne referim la biserica Sfânta Sofia din Istambul, complexul Taj Mahal din India, si templul din Ierusalim. Constructii foarte asemãnãtoare se aflã de asemenea în Emiratele Arabe Unite, în Rusia, În Europa, în România figurile 138.2, 138.3, 138.4, 138.5, 138.6, 138.7.