Index | Arhiva | Trimite Articol | Editura | Contact


Alegeti-va culoarea dorita a ecranului
Rosu Portocaliu Alb Galben Verde

Expeditia argonautilor (1)
de Alexandru Ciulean



Este în general cunoscut cã expeditia argonautilor a avut ca obiectiv „mitologic” capturarea „Lânii de aur” din tara lui Aiete si de a o restitui regelui Pelias din Thesalia.
Se cunoaste - de asemenea, cã Iason - conducãtorul expeditiei - a pretins de la Aiete o piele de berbec sacrã.
Nu vom analiza în aceste prime rânduri ce se ascundea sub cererea lui Iason, ci ne vom limita sã reconfirmãm cã ceea ce au cerut argonautii, - aceasta au si obtinut - respectiv, - o piele au cerut, o piele au obtinut, însã scopul nu era acesta.
În concluzie, expeditia a constituit un esec total, Iason fiind obligat sã se reîntoarcã cu o piele de berbec - rasa turcanã -, fãrã sã obtinã din tezaurul lui Aiete nici mãcar un fir de aur din coada berbecului.
Ce s-a întâmplat cu Aiete si palatul lui plin de aur si argint, nu se mai cunoaste aproape nimic, însã, faptul cã strãlucirea acestui palat s-a stins din memoria colchidilor fãrã evenimente semnificative, îndreptãteste presupu-nerea cã palatul lui Aiete existã si în prezent, cu toate piesele la locul lor.
Unde se gãseste acesta, vom putea afla urmãrind traseul uneia din cele mai enigmatice expeditii, petrecutã în urmã cu peste trei mii de ani.
În privinta scopului real al expeditiei argonautilor, vom apela din nou la un citat din [1 pag. 371]:

!!Expeditiunea argonautilor în Colchis pentru aducerea lânei de aur face parte din seria cea legendarã de misiuni si actiuni pentru luarea obiectelor sacre (subl. ns.) din tãrile de la nordul Istrului de jos, cum a fost însãrcinarea datã lui Hercule de Eurysthée ca sã ieie merele de aur de la hiperborei de lângã Atlas; sã aducã din „tara istrianã”, sau din Istria, cerboaica cu coarnele de aur pe care nimfa Taygeta o dedicase Dianei si sã ieie de la Hippolyta, regina amazoanelor, brâul cel pretios ce i-l dãruise zeul Marte, ca simbol al întâietãtii”.
Asadar si în viziunea lui N. Densusianu, Hercule si Iason fãceau parte din aceeasi „institutie” ce se ocupa cu recuperarea obiectelor „sacre”, iar stãpânii acestora, regele Euristeu din Micena si regele Phelias din Thesalia fãceau parte din regatul de resedintã a coloniei Tyro iar obiectele „sacre” vizate pentru recuperare se gãseau pe teritoriul coloniei Tracia, mai exact pe teritoriul Daciei. Aici se gãseau în acel timp principalele mine de aur si argint din întreg imperiu, care furnizau materie primã (aur si argint) pentru confectionarea obiectelor de artã si bijuterii pentru zeii din Creta. Dupã izvoarele mitologiei - exista însã si pe teritoriul Daciei un atelier al unui mare aurar antic - Vulcan - care, conform mitologiei - confectiona obiecte de artã din metale pretioase pentru capitala marelui imperiu.
„Între operele de artã cele mai renumite ale lui Vulcan, cei vechi aminteau o vitã de aur încãrcatã cu foi si cu struguri, pe care o fabricase Vulcan pentru pãrintele sãu Joe si pe care acesta o dãruise apoi lui Laomedon, regele Troiei.
Vulcan, dupã cum ne spune Iliada lui Homer, mai lucrase cu deosebitã mãiestrie, scaune poleite pentru Zeii din Olimp si un tron de aur pentru Junona. ([1] pag. 399).
Din izvoarele antichitãtii rezultã cã Vulcan avea originea si atelierul în tara, din nordul Traciei, de lângã „fluviul oceanului”.
Dupã aceleasi izvoare, Vulcan a construit pentru Aiete unelte agricole din metal, dar si un plug de aur care împreunã cu alte obiecte de aur - sacre - (cãzute din cer) - datoritã unor împrejurãri neelucidate încã au fost îngropate în pãmântul tãrii lui Aiete.
Analizarea tuturor informatiilor privind activitatea lui Vulcan ne duc la concluzie cã tara de resedintã a acestuia, era aceiasi tarã a lui Aiete-Colchida, iar toate evenimentele legate de persoanele lui Aiete si Vulcan ne conduc la presupunerea cã Aiete si Vulcan conlucrau în exploatarea unor mine de aur, în care Vulcan se ocupa cu partea tehnicã de extragerea minereului, topirea si prelucrarea metalelor, iar Aiete era probabil conducãtorul tãrii pe teritoriul cãruia se aflau respectivele mine de aur si în mod precis era gestionarul întregii bogãtii aurifere de pe cuprinsul tãrii.
„Locuitorii regiunii, peste care domnea faimosul rege Aiete, se bucurau de o excelentã bunãstare economicã pastoralã si agricolã, precum si de avutii enorme în metale pretioase.
Avutiile de aur ale regelui Aiete, ce domnea peste Colchis, au fost fabuloase în toatã antichitatea.
Pliniu aminteste de camerele (probabil cãmãrile) de aur ale acestui rege, de grinzile, de columnele si stâlpii de argint ai palatului sãu. În camerele sale de aur, zice Nimnermus, erau închise razele soarelui”. ([1] pag. 359).
Aici în acest palat cu camerele de aur, voiau sã ajungã Iason cu echipa lui înarmatã - discret - pânã-n dinti, despre a cãrei existentã aveau cunostintã de la Heracle ca fiind în gestiunea lui Aiete, însã locul precis al „palatului” nu-l cunostea nici Iason deoarece nici Heracle - dupã cum vom vedea - în cele ce urmeazã -, nu a reusit sã-i calce pragul.
Prima actiune de „investigare” pe pãmântul Traciei a fost cea de-a 8-a muncã a lui Heracle ”aducerea cailor lui Diomede”.
Este de remarcat faptul cã prima plecare a lui Heracle spre Tracia se efectueazã cu o ambarcatiune mare, cu startul din portul Argos. Adevãratul obiectiv al acestei prima deplasãri spre Tracia, nu era câtusi de putin aducerea unei herghelii de cai, ci mai degrabã obtinerea unor prime informatii referitor la conducerea coloniei si eventual capturarea unei „limbi” de la care ar putea obtine date suplimentare asupra concentrãrilor de valori de pe cuprinsul coloniei. Primele informatii de pe teritoriul Traciei le-a obtinut de la regele Admet în schimbul unor „servicii” pe care Heracle i le-a fãcut acestuia. Urmãtoarea etapã însã, se pare cã a esuat. Heracle este întâmpinat cu ostilitate în drum spre grajdurile regelui Diomede pe care - probabil - voia sã-l rãpeascã ca „limbã” sau ca obiect de rãscumpãrare - însã, dupã cum rezultã din povestire, Heracle s-a întors fãrã „obiect” deoarece acesta (regele Diomede), la întoarcere, în mod miraculos, a fost „mâncat de cai”.
Urmãtoarea muncã - a 9-a, se desfãsoarã pe teritoriul coloniei Tracia într-o tarã din regatul Dacia condusã de o femeie, anume Hippolyta, în care sarcina lui Heracle era relativ simplã, nu numai de a-i prãda tezaurul, ci si de a o despuia de pretioasa cingãtoare pe Hippolyta.
Cea de a 10-a etapã se petrece la „asfintitul lumii” în insula Eritia. Unde se aflã Eritia? Am vãzut si într-un capitol anterior cã autorii antichitãtii nu au reusit sã localizeze zona unde se afla aceastã insulã. Noi am ajuns la concluzia cã atât „coloanele lui Hercule” cât si insulele Rusova si Eritia se gãsesc pe Dunãre, în aval de Cazanele Dunãrii.
Dupã informatiile mitologiei, rezultã cã Heracle a trecut prin grele încercãri de navigatie pânã sã ajungã în Eritia, ceea ce ne face sã credem cã aceasta era de fapt sarcina principalã a acestei etape, de a verifica posibilitatea navigatiei pânã în Eritia.
În urmãtoarea etapã (a 11-a muncã) Heracle va intra în infern. Acest infern nu era altceva decât continuarea drumului si verificarea dacã este sau nu posibilã navigatia de la Eritia în sus contra curentului Dunãrii prin Cazane. Un adevãrat infern, prin care Heracle reuseste sã treacã. Mitologia nu ne dã explicatii dacã Heracle a trecut prin „infern” pe apã, sau pe poteca tãiatã în peretele Cazanelor, denumitã ulterior „drumul militar”.
Concluzia trasã de Heracle dupã trecerea prin „infern” este însã pentru noi edificatoare: „Nu fi mâniat, Hades, cã ti-am înfrânt pe Cerber. ªi moartea uneori o putem birui, dacã o înfruntãm, dar pe un biet cãtel, care-i paznicul ei”...
Rezultã din cele de mai sus cã prin „infern” (Cazanele Dunãrii) se poate trece cu o anumitã pregãtire de înfruntare a pericolului.
În cea de a 12-a etapã a lui Heracle, mitologia nu ne mai informeazã cu ce mijloace de transport a cãlãtorit Heracle.
Este demn de retinut însã, felul cum sunã „dispozitia” regelui Eurysthée ce i-o dã lui Heracle pentru îndeplinirea acestei misiuni: „... Deci i-ati din nou mãciuca si pleacã sã-mi aduci merele fermecate. Da merele de aur, despre care aud cã s-ar gãsi-n grãdina nimfelor hesperide... pe unde-o fi grãdina nu stiu, nu mã priveste... Dar sã-mi aduci trei mere... Porneste! Poruncesc...”

„Expeditiunea argonautilor în Colchis pentru aducerea lânei de aur face parte din seria cea legendarã de misiuni si actiuni pentru luarea obiectelor sacre (subl. ns.) din tãrile de la nordul Istrului de jos, cum a fost însãrcinarea datã lui Hercule de Eurysthée ca sã ieie merele de aur de la hiperborei de lângã Atlas; sã aducã din „tara istrianã”, sau din Istria, cerboaica cu coarnele de aur pe care nimfa Taygeta o dedicase Dianei si sã ieie de la Hippolyta, regina amazoanelor, brâul cel pretios ce i-l dãruise zeul Marte, ca simbol al întâietãtii”.
Asadar si în viziunea lui N. Densusianu, Hercule si Iason fãceau parte din aceeasi „institutie” ce se ocupa cu recuperarea obiectelor „sacre”, iar stãpânii acestora, regele Euristeu din Micena si regele Phelias din Thesalia fãceau parte din regatul de resedintã a coloniei Tyro iar obiectele „sacre” vizate pentru recuperare se gãseau pe teritoriul coloniei Tracia, mai exact pe teritoriul Daciei. Aici se gãseau în acel timp principalele mine de aur si argint din întreg imperiu, care furnizau materie primã (aur si argint) pentru confectionarea obiectelor de artã si bijuterii pentru zeii din Creta. Dupã izvoarele mitologiei - exista însã si pe teritoriul Daciei un atelier al unui mare aurar antic - Vulcan - care, conform mitologiei - confectiona obiecte de artã din metale pretioase pentru capitala marelui imperiu.
„Între operele de artã cele mai renumite ale lui Vulcan, cei vechi aminteau o vitã de aur încãrcatã cu foi si cu struguri, pe care o fabricase Vulcan pentru pãrintele sãu Joe si pe care acesta o dãruise apoi lui Laomedon, regele Troiei.
Vulcan, dupã cum ne spune Iliada lui Homer, mai lucrase cu deosebitã mãiestrie, scaune poleite pentru Zeii din Olimp si un tron de aur pentru Junona. ([1] pag. 399).
Din izvoarele antichitãtii rezultã cã Vulcan avea originea si atelierul în tara, din nordul Traciei, de lângã „fluviul oceanului”.
Dupã aceleasi izvoare, Vulcan a construit pentru Aiete unelte agricole din metal, dar si un plug de aur care împreunã cu alte obiecte de aur - sacre - (cãzute din cer) - datoritã unor împrejurãri neelucidate încã au fost îngropate în pãmântul tãrii lui Aiete.
Analizarea tuturor informatiilor privind activitatea lui Vulcan ne duc la concluzie cã tara de resedintã a acestuia, era aceiasi tarã a lui Aiete-Colchida, iar toate evenimentele legate de persoanele lui Aiete si Vulcan ne conduc la presupunerea cã Aiete si Vulcan conlucrau în exploatarea unor mine de aur, în care Vulcan se ocupa cu partea tehnicã de extragerea minereului, topirea si prelucrarea metalelor, iar Aiete era probabil conducãtorul tãrii pe teritoriul cãruia se aflau respectivele mine de aur si în mod precis era gestionarul întregii bogãtii aurifere de pe cuprinsul tãrii.
„Locuitorii regiunii, peste care domnea faimosul rege Aiete, se bucurau de o excelentã bunãstare economicã pastoralã si agricolã, precum si de avutii enorme în metale pretioase.
Avutiile de aur ale regelui Aiete, ce domnea peste Colchis, au fost fabuloase în toatã antichitatea.
Pliniu aminteste de camerele (probabil cãmãrile) de aur ale acestui rege, de grinzile, de columnele si stâlpii de argint ai palatului sãu. În camerele sale de aur, zice Nimnermus, erau închise razele soarelui”. ([1] pag. 359).
Aici în acest palat cu camerele de aur, voiau sã ajungã Iason cu echipa lui înarmatã - discret - pânã-n dinti, despre a cãrei existentã aveau cunostintã de la Heracle ca fiind în gestiunea lui Aiete, însã locul precis al „palatului” nu-l cunostea nici Iason deoarece nici Heracle - dupã cum vom vedea - în cele ce urmeazã -, nu a reusit sã-i calce pragul.
Prima actiune de „investigare” pe pãmântul Traciei a fost cea de-a 8-a muncã a lui Heracle ”aducerea cailor lui Diomede”.
Este de remarcat faptul cã prima plecare a lui Heracle spre Tracia se efectueazã cu o ambarcatiune mare, cu startul din portul Argos. Adevãratul obiectiv al acestei prima deplasãri spre Tracia, nu era câtusi de putin aducerea unei herghelii de cai, ci mai degrabã obtinerea unor prime informatii referitor la conducerea coloniei si eventual capturarea unei „limbi” de la care ar putea obtine date suplimentare asupra concentrãrilor de valori de pe cuprinsul coloniei. Primele informatii de pe teritoriul Traciei le-a obtinut de la regele Admet în schimbul unor „servicii” pe care Heracle i le-a fãcut acestuia. Urmãtoarea etapã însã, se pare cã a esuat. Heracle este întâmpinat cu ostilitate în drum spre grajdurile regelui Diomede pe care - probabil - voia sã-l rãpeascã ca „limbã” sau ca obiect de rãscumpãrare - însã, dupã cum rezultã din povestire, Heracle s-a întors fãrã „obiect” deoarece acesta (regele Diomede), la întoarcere, în mod miraculos, a fost „mâncat de cai”.
Urmãtoarea muncã - a 9-a, se desfãsoarã pe teritoriul coloniei Tracia într-o tarã din regatul Dacia condusã de o femeie, anume Hippolyta, în care sarcina lui Heracle era relativ simplã, nu numai de a-i prãda tezaurul, ci si de a o despuia de pretioasa cingãtoare pe Hippolyta.
Cea de a 10-a etapã se petrece la „asfintitul lumii” în insula Eritia. Unde se aflã Eritia? Am vãzut si într-un capitol anterior cã autorii antichitãtii nu au reusit sã localizeze zona unde se afla aceastã insulã. Noi am ajuns la concluzia cã atât „coloanele lui Hercule” cât si insulele Rusova si Eritia se gãsesc pe Dunãre, în aval de Cazanele Dunãrii.
Dupã informatiile mitologiei, rezultã cã Heracle a trecut prin grele încercãri de navigatie pânã sã ajungã în Eritia, ceea ce ne face sã credem cã aceasta era de fapt sarcina principalã a acestei etape, de a verifica posibilitatea navigatiei pânã în Eritia.
În urmãtoarea etapã (a 11-a muncã) Heracle va intra în infern.

Acest infern nu era altceva decât continuarea drumului si verificarea dacã este sau nu posibilã navigatia de la Eritia în sus contra curentului Dunãrii prin Cazane. Un adevãrat infern, prin care Heracle reuseste sã treacã. Mitologia nu ne dã explicatii dacã Heracle a trecut prin „infern” pe apã, sau pe poteca tãiatã în peretele Cazanelor, denumitã ulterior „drumul militar”.
Concluzia trasã de Heracle dupã trecerea prin „infern” este însã pentru noi edificatoare: „Nu fi mâniat, Hades, cã ti-am înfrânt pe Cerber. ªi moartea uneori o putem birui, dacã o înfruntãm, dar pe un biet cãtel, care-i paznicul ei”...
Rezultã din cele de mai sus cã prin „infern” (Cazanele Dunãrii) se poate trece cu o anumitã pregãtire de înfruntare a pericolului.
În cea de a 12-a etapã a lui Heracle, mitologia nu ne mai informeazã cu ce mijloace de transport a cãlãtorit Heracle.
Este demn de retinut însã, felul cum sunã „dispozitia” regelui Eurysthée ce i-o dã lui Heracle pentru îndeplinirea acestei misiuni: „... Deci i-ati din nou mãciuca si pleacã sã-mi aduci merele fermecate. Da merele de aur, despre care aud cã s-ar gãsi-n grãdina nimfelor hesperide... pe unde-o fi grãdina nu stiu, nu mã priveste... Dar sã-mi aduci trei mere... Porneste! Poruncesc...”
Heracle întâmpinã greutãti în localizarea merelor de aur. Dupã datele mitologiei, acesta obtine prin fortã de la zeul Nereu informatia cã grãdina Hesperidelor se aflã la „marginile lumii” lângã muntele Elbrus în Caucaz, unde se aflã înlãntuit Promoteu.
Dupã multe - alte - peripetii, Heracle ajunge la Promoteu pe care îl descãtuseazã, iar acesta îi aratã drumul spre Hesperida spunându-i: „Acolo în grãdina nimfelor hesperide, cresc merele de aur. E toatã avutia pãmântului furat si-nchis într-o grãdinã de zeii olimpieni. Tu du-te si le-o smulge. Ad-o întregii lumi”.
Conform mitologiei, Heracle obtine merele prin intermediul lui Atlas, fãrã a obtine si informatii exacte asupra locului unde „cresc” aceste mere.
Astfel îsi încheie Heracle ultima din cele 5 sarcini ce contureazã un traseu între Argos - Tracia - pe Istru - insula Eritia - Cazanele Dunãrii - grãdina hesperidelor.
Aparent, Heracle avea de îndeplinit în acest traseu 5 munci, însã în realitate obiectivul principal era sã verifice traseul si sã stabileascã exact locul unde se gãseste depozitul de metale pretioase ale Daciei, - conform exprimãrii lui Promoteu - „toatã avutia pãmântului furat si-nchis într-o grãdinã de zeii olimpici”, precum si potentialul de apãrare si sigurantã al tezaurului respectiv, dupã care urmeazã cea de a doua parte a operatiei, respectiv, pregãtirea „echipei” operative compusã din luptãtori, tehnicieni si un ghid cunoscãtor al traseului, dupã care se va trece la operatiunea propriu-zisã de capturare a valorilor vizate.
Alcãtuirea si pregãtirea de drum a echipei operative a expeditiei argonautilor se face sub conducerea lui Iason si sub directa ocrotire a tuturor „zeilor din Olimp”, îndeosebi a zeitei Hera „soata marelui Zeus, acel ce cârmuia întregul univers din muntele Olimp”.

Investit cu puteri depline de regele Pelias si asigurat de „ocrotirea zeilor”, Iason recruteazã 53 de coechipieri dintre cei mai buni si viteji luptãtori, între care un personaj deosebit de important - cunoscut nouã - Heracle. Apoi construieste o corabie cu 50 de vâsle, pregãtitã în mod deosebit (probabil la indicatiile lui Heracle), pentru a înfrunta numeroase primejdii, pe mãri necunoscute, aprovizionatã pentru o cãlãtorie de sãptãmâni sau luni - probabil - fãrã oprire. Corabia trebuia sã fie usoarã pentru a putea fi ridicatã si cãratã pe uscat în cazuri exceptionale.
Pe prora corabiei a fost încrustat semnul sub pavilionul cãrui regat navigheazã ambarcatiunea - crenguta de stejar - emblema coloniei Tyro.

Forma corabiei, suplã, de mare vitezã si usoarã, dar în acelasi timp foarte rezistentã si încãpãtoare, ne îndreptãteste sã credem cã argonautii cunosteau anticipat cã vor naviga în sus pe Dunãre, cã vor trebui sã strãbatã prin Cazanele Dunãrii cu ambarcatiunea intactã, deoarece dupã trecerea Cazanelor mai au de parcurs tot un drum pe ape pânã în tara lui Aiete.
Presupunerea cã vor fi obligati sã navigheze fãrã oprire, sãptãmâni sau luni, indicã faptul cã argonautii cunosteau cã dupã depãsirea insulei Lemnos, intrau în apele Traciei, prin Pontul Euxin, pânã la gurile Dunãrii de unde intrau pe teritoriul regatului Dacia. Tot traseul pe Dunãre pânã în amonte de Cazane si în continuare pânã în tara Colchis, trebuia strãbãtut în cea mai deosebitã ordine, fãrã relatii cu localnicii, pentru a nu provoca sentimente de „curiozitate” acestora, sau vreun incident cu acestia, care ar putea periclita obiectivul final al expeditiei.
Desi navigau sub pavilionul „crengutei de stejar” care le asigura protectia marilor olipieni (zei) dupã care regii elini (a se citi tyroieni) îsi asumau dreptul sã cutreiere mãrile si sã le stãpâneascã, sã cucereascã orice tinut si sã adune bogãtiile pe care si le doreau, era mult mai pevãzãtor sã nu ai de-a face cu acesti daci care ar putea sã nu recunoascã puterea supremã a „crengutei de stejar”.
Prima surprizã, dar nu si întâmplãtoare, se petrece dupã depãsirea insulei Lemnos, când în urma unei furtuni, corabia Argo este nevoitã sã acosteze pe tãrmul continental în Misia, tarã apartinând regatului Tracia. Aici, spre stupoarea argonautilor, dar si a noastrã, cei ce studiem aceastã problemã, la prima acostare pe teritoriul Traciei, dispar din echipaj trei persoane între care si Heracle considerat de argonauti ca cel mai important personaj dupã Iason. Cine si ce a determinat aceastã miraculoasã disparitie este greu de apreciat. Autorul povestirii presupune cã ar fi fost „mâna cea albã a zeitei Hera”, dar noi presupunem cã au fost niste interese mai pãmântene - ghidul îsi fãcuse datoria, intra în scena echipa operativã.
Dupã aceastã pierdere, vâslesc spre Pontul Euxin, dar înainte de a trece prin strâmtorile Herespontului, mai au o altercatie cu armata regelui Amis din tara bebricilor cea misterioasã.
Dupã iesirea din strâmtori, argonautii poposesc într-un oras în care trãia un profet pe numele Fineu, fost rege, aruncat în disgratie de olimpieni si mutilat prin orbire de acestia. În urma unor „servicii” pe care i le aduc argonautii, acesta se oferã sã-i îndrume spre Colchida însã îi atentioneazã cã vor întâmpina un foarte mare obstacol, trecerea printre simplegade, iar în privinta obtinerii de cãtre argonauti a lânei de aur, Fineu a fost retinut în explicatii, dupã cum spune povestirea: „Fineu stia de ce si cum, dar nu vroia mai mult sã spunã. - O sã vedeti, le-a rostit el”.
Argonautii reusesc sã treacã printre simplegade (Cazane), la fel cum si Heracle a reusit sã treacã prin „infern” (aceleasi Cazane), fãrã nici un incident deosebit.
„Acum, - ne spune povestirea - vâsleau argonautii fãrã fricã peste mare. Vâsleau, si ochii lor, în zare cãutau mereu capãtul lumii, tara bogatã a lui Aiete, unde era lâna de aur. E drept, cã pânã sã ajungã la tinta lor cea mult visatã, au mai trecut argonautii prin multe alte încercãri. În niste lupte ce au urmat, doi dintre ei au fost ucisi. ªi-au poposit de la o vreme într-o insulã mititicã, o insulã a zeului rãzboiului. Aicea se adãposteau negrele pãsãri ale lui Ares, care fuseserã gonite de marele erou Heracle din mlastinile stimfaliene.”
(Este posibil ca aceste „pãsãri negre” erau semne lãsate de Heracle care indicau (marcau) traseul argonautilor). „De la o vreme, - ne spune în continuare povestirea - au zãrit muntii Caucaz, cu creste sure. Acolo, sus pe vârful Elbrus, zãcea de veacuri Promoteu...” (De remarcat cã si Heracle a trecut pe la Promoteu, în drumul lui dupã merele de aur din grãdina Hesperidelor, ceea ce presupune cã si „merele” erau tot în Colchida.)
(Toponimele „Caucaz” si „Elbrus” asociate cu hidronimele „râul Oceanos”, „Ocean” sau „mare”, au provocat mari dificultãti autorilor mitologiei privind precizarea traseului expeditiei argonautilor.
Nu ne propunem acum o analizã mai amplã asupra acestei aparente „anomalii” geograficã, însã suntem în mãsurã sã precizãm pe baza unor studii de specialitate cã în antichitate, actuala pustã a Ungariei, (bazinul Panonic) era inundatã de apã; o adevãratã „mare” care a fost denumitã de migratia pelasgã - Oceanos.
Dupã stabilirea pelasgilor pe aceste meleaguri (mileniul IV), au avut loc vaste lucrãri hidroameliorative de la care au rãmas vestigii vizibile si în prezent; o retea de canale în nord-estul Ungariei pe malul stâng al Tisei, (douã canale cu o lungime totalã de peste 300 km.), precum si în sud-estul Ungariei, în bazinul de confluentã a Tisei cu Dunãrea, douã canale, din care face parte si cunoscutul canal Bega.
În urma acestor lucrãri de desecare a „Oceanului” a rezultat râul Tisa cu hidronimul antic „râul Oceanos” sau „Ocean”).
Dupã aceastã parantezã se clarificã în bunã parte textul mitologic: „Acum vâsleau argonautii fãrã fricã peste mare”.
Urmãtorul punct de reper al argonautilor erau muntii Caucaz (Caucos) cu vârful Elbrus, care trebuie sã devinã vizibile din fata lor în timp ce navigau în sus pe „râul Ocean” sau „mare” respectiv Tisa, iar acestia nu puteau fi decât muntii Maramuresului.
Dupã ce argonautii au zãrit muntii - ne spune povestirea - „au vâslit tot mai deparete (pe Tisa), pânã ce au ajuns la gura râului larg si albastru, Phasis, din tara regelui Aiete. ªi, lãsând valurile mãrii, s-au îndreptat în sus pe Phasis”.
„În stânga lor se vedea Ea, cetatea regelui Aiete, si-n depãrtãrile verzui zãreau vestitul munte Elbrus, purtând pe fruntea lui cununã strãlucitoare de omãt. În dreapta-n schimb erau grãdina si templul mare al lui Ares, unde pãstra regele tãrii lâna berbecului vrãjit. Dar fiindcã se fãcuse noapte, au tras corabia la tãrm. Au lãsat ancora cea grea sã se înfigã-n mâlul gros si au sãrit pe o poianã”.
Conform povestirii, drumul cel greu se isprãvise. Erau în tara lui Aiete.
Pentru iesirea din impas, privind stabilirea punctului terminus geografic al argonautilor si locul precis al palatului lui Aiete, se ridicã mai multe întrebãri la care va trebui sã rãspundem cu posibile probe:
Unde este Colchida? Care din zecile de râuri din zonã este râul Phasis? Care sunt muntii Moschici - mai sus de Colchida? Care este fluviul Oceanos, în care se reflectã muntii Moschici? Este Phasis sau Saranges râul cel linistit si navigabil cu fundul mâlos în care au acostat argonautii în apropierea palatului lui Aiete? Este râul Saranges un afluent al râului Phasis sau invers?
La toate aceste întrebãri rãspunsurile sunt dependente de cursurile unor râuri si debitele acestora asa cum arãtau acestea în urmã cu peste 3000 de ani.
Stabilirea exactã a Colchidei nu poate fi fãcutã numai de pe pozitia studiului hidronimei, ci trebuie concentrate si analizate toate elementele din hidronimie, toponimie, sistem de organizare teritorial-administrativ, elemente scriptice sau pãstrate în memoria popularã si toate la un loc raportate la putinele vestigii care mai dãinuie dupã un timp atât de îndelungat si camuflate însã de Aiete cu multã abilitate de privirile unor „curiosi” ca Heracle sau Iason.





Va recomandam:

 

webdesign .: pc-dojo :.
© 1990 - 2004 EDITURA MIRACOL - editura@miracol.ro

TotalTOP.ro - Topul celor mai bune site-uri romanesti - Votati acest site!!!